Agapornis cu fața de piersică

Neamenințată (Least Concern - LC)

Agapornis roseicollis

Ai văzut o pasăre? Identific-o instant cu aplicația Birdby

Despre specie

Agapornisul cu fața de piersică este o pasăre psittaciformă mică, originară din sud-vestul Africii. Este cunoscut pentru penajul său viu colorat, în special fața distinctivă de culoare roz-portocalie, și pentru comportamentul său social. Este un papagal plin de viață, zgomotos și energic, adesea observat în stoluri mari, în mediul său natural, unde caută hrană și locuri de cuibărit. Datorită naturii sale afectuoase și inteligenței, este o pasăre de companie populară la nivel mondial, ceea ce a dus la stabilirea de populații sălbatice în afara arealului său nativ.

Mărime și longevitate

Lungime: 15-18 cm
Anvergură: 25-28 cm
Greutate: 48-62 g
Longevitate: 15-20 ani (în captivitate), mai puțin în sălbăticie
Dieta: Semințe, fructe, nuci, boabe, muguri, insecte mici (ocazional)

Caracteristici fizice

Penaj: Partea superioară a corpului este predominant verde deschis, cu o nuanță mai închisă pe spate și aripi. Pieptul și abdomenul sunt de un verde mai deschis. Caracteristica definitorie este fața, gâtul și partea superioară a pieptului de culoare roz-piersică, care devine mai pală spre abdomen. Târtița este albastru-ciel, vibranta. Penele de zbor primare sunt negre, iar cele secundare sunt verzi. Coada este scurtă, cu pene verzi centrale și pene laterale verzi cu bandă neagră subterminală și vârf albastru. În captivitate au fost crescute numeroase mutații de culoare, inclusiv albastru, galben și lutino.
Formă cioc: Cioc puternic și curbat, adaptat pentru spargerea semințelor și a fructelor, de culoare galben-corn.
Culoarea ochilor: Iris maro închis, înconjurat de un inel orbital alb (inel ocular).
Culoarea picioarelor: Gri-rozaliu.
Trăsături distinctive: Fața roz-piersică distinctivă, târtița albastru-ciel, corpul predominant verde și inelul orbital alb. Zbor rapid și direct.
Aspect juvenil: Păsările tinere au culori mai palide. Rozul de pe față și gât este mai spălăcit, iar intensitatea culorii târtiței albastre este redusă. Ciocul poate avea o nuanță gălbuie la bază, cu pete negre. Culoarea penajului devine mai intensă și mai vibrantă odată cu maturitatea, de obicei în jurul vârstei de 4-6 luni.
Modificări sezoniere: Nu prezintă schimbări sezoniere semnificative în penaj. Culorile rămân aceleași pe tot parcursul anului.
Dimorfism sexual: Agapornisul cu fața de piersică nu prezintă un dimorfism sexual pronunțat. Masculii și femelele arată foarte asemănător din punct de vedere al penajului. Pentru o determinare exactă a sexului este adesea necesară analiza ADN sau palparea oaselor pelviene (o metodă mai riscantă și mai puțin fiabilă).

Cum se identifică

1
Culoarea feței și a gâtului
Căutați nuanța unică de roz-piersică care se extinde de pe frunte, pe față, pe gât și pe partea superioară a pieptului. Această caracteristică este cea mai definitorie.
2
Culoarea târtiței
Observați zona albastru-ciel, vibranta, de deasupra cozii, care este vizibilă mai ales în zbor.
3
Inelul orbital
Inelul alb distinctiv în jurul ochilor este un semn bun, deși prezent și la alte specii de Agapornis.
4
Comportamentul în stol
Observați stolurile zgomotoase și compacte, zborul rapid și interacțiunile sociale puternic afectuoase. Păsările se hrănesc adesea la sol sau pe vegetație joasă.
5
Ciocul
Ciocul este galben-corn, puternic și curbat, contrastând cu rozul feței.

Habitat și răspândire

Biomi: Semideșert, savană uscată, tufărișuri, regiuni aride și semiaride cu surse de apă permanente.
Răspândire geografică: Originar din sud-vestul Africii, incluzând Angola și Namibia. Populații sălbatice naturalizate există acum în mai multe zone urbane din lume, inclusiv în Arizona (SUA), Africa de Sud și Portugalia.
Interval altitudinal: De la nivelul mării până la aproximativ 1600 metri, dar pot fi întâlniți și la altitudini mai mari în căutarea hranei și a apei.
Medii preferate: Zone stâncoase cu vegetație sporadică, copaci solitari (în special Acacia), chei și văi cu acces la apă, habitate riverane și ocazional zone cultivate de om.

Comportament

Timp de activitate: Diarne, sunt active pe timpul zilei, în special dimineața devreme și seara târziu, când caută hrană și apă. În timpul orelor călduroase de la amiază, se odihnesc la umbră.
Obiceiuri alimentare: Se hrănesc în principal cu semințe diverse, inclusiv cele de ierburi și arbuști. Consumă, de asemenea, fructe de pădure, nuci, muguri și ocazional larve de insecte. Sunt observate frecvent la sol sau agățate de plante pentru a extrage semințele. Sunt foarte sociabili în timpul hrănirii, formând stoluri mari.
Comportament social: Extrem de sociali, trăiesc în stoluri mici sau colonii mari care pot număra sute de indivizi, mai ales în apropierea surselor de apă și a zonelor de hrănire. Păsările din stol comunică vocal constant. Formează perechi monogame, iar legătura dintre parteneri este foarte puternică, de unde și denumirea de 'lovebirds' (păsări iubitoare). Își petrec mult timp curățându-se reciproc (allopreening).
Tipar de zbor: Zborul este rapid, direct și puternic, adesea în stoluri compacte, care se deplasează între locurile de hrănire și cele de adăpost. Pot parcurge distanțe considerabile în căutarea apei. Aripile bat rapid și zgomotos.
Tipar de migrație: Nu sunt păsări migratoare în sensul clasic. Efectuează mișcări locale sau nomade în funcție de disponibilitatea apei și a hranei, în special în regiunile aride. Aceste mișcări pot fi sezoniere în anumite zone.
Teritorialitate: Relativ neteritoriale în ceea ce privește teritoriul de hrănire. Cuiburile sunt adesea construite în colonii, iar perechile își apără activ doar zona imediată din jurul cuibului de intruși.

Cântec și chemări

Cântec: Nu au un cântec propriu-zis. Vocalizările lor constau în principal din ciripituri ascuțite, strigăte sâcâitoare și sunete „chiwit-chiwit” repetate rapid. Tonul poate fi vesel, dar și strident și puternic, mai ales în stoluri mari.
Chemare: Strigăte de contact ascuțite, de înaltă frecvență, care servesc la menținerea coeziunii stolului și la avertizarea asupra pericolelor. Pot scoate un strigăt mai aspru de alarmă. Vocalizează aproape constant, atât în zbor, cât și în repaus.
Când vocalizează: Vocalizează pe tot parcursul zilei, fiind cele mai vocale dimineața devreme și seara. Nivelul de zgomot crește semnificativ atunci când se află în stoluri mari sau în timpul hrănirii.

Reproducere

Sezon de reproducere: În sălbăticie, sezonul de reproducere este legat de disponibilitatea apei și a hranei, de obicei după ploi, putând avea loc din februarie până în aprilie și din octombrie până în noiembrie. În captivitate se pot reproduce pe tot parcursul anului.
Obiceiuri de cuibărit: Agapornisul cu fața de piersică este unul dintre singurii papagali care nu se bazează pe cavități preexistente. Femelele construiesc cuiburi complexe în cavități stâncoase, fisuri sau uneori în goluri de copaci ori chiar în cuiburi abandonate de țesători. Materialul de cuib este transportat sub penele târtiței, un comportament distinctiv al femelei. Cuibul este o structură mare, globulară, construită din crenguțe, ierburi și scoarță.
Mărimea ouatului: De obicei 3-6 ouă.
Descrierea oului: Ouă albe, mate, eliptice sau rotunde-eliptice.
Perioada de incubație: Aproximativ 20-23 de zile, incubate în principal de femelă.
Perioada de zburătăcire: Puii părăsesc cuibul la aproximativ 38-50 de zile de la eclozare. Sunt hrăniți de ambii părinți pentru o perioadă după ce părăsesc cuibul, până devin independenți.
Îngrijire parentală: Ambii părinți își hrănesc puii. Femela incubează ouăle și stă la cuib, în timp ce masculul o hrănește și o protejează. După eclozare, ambii părinți participă activ la hrănirea puilor.

Unde se găsește

Zone aride și semiaride din sud-vestul Africii

Căutați aceste păsări în habitatele lor naturale din Namibia și Angola, în special în regiuni cu roci expuse, canioane și copaci de Acacia, aproape de surse de apă.

Zone urbane naturalizate

În afara arealului nativ, pot fi găsite populații sălbatice în orașe precum Phoenix (Arizona, SUA), Lisabona (Portugalia) și în unele zone din Africa de Sud, adesea în parcuri sau grădini cu vegetație bogată.

Grădini zoologice și voliere

Datorită popularității sale ca pasăre de companie, este adesea întâlnită în colecțiile publice și private de păsări.

Sfaturi de teren

Căutați în apropierea apei. Sunt dependente de apă și vor fi adesea găsite în apropierea râurilor sezoniere, a pâraielor sau a surselor de apă permanente.
Urmăriți stolurile. Sunt păsări sociale și rar sunt văzute singure. Căutați stoluri mari care se deplasează între locurile de hrănire și cele de adăpost.
Auziți-le înainte de a le vedea. Vocalizările lor sunt zgomotoase și distincte. Ascultați ciripiturile ascuțite și strigătele lor de contact.
Observați în timpul zborului. Târtița albastră este cel mai vizibilă când pasărea este în zbor, oferind un indiciu cheie de identificare.
Vizitați habitatele potrivite. Concentrați-vă pe zonele stâncoase, cu vegetație aridă sau semiaridă, care le oferă locuri de cuibărit și hrană.

Specii similare

Agapornisul lui Fischer

Agapornis fischeri

Agapornisul lui Fischer are o mască facială portocalie intensă, care nu se extinde pe piept și gât, având o bandă albă distinctivă în jurul ochiului (inel orbital albastru-cenușiu palid, nu alb pur) și un cioc roșu. Târtița este albastru deschis, similar cu Agapornisul cu fața de piersică, dar nuanța de portocaliu facial este mai intensă și mai restrânsă.

Agapornisul cu guler negru

Agapornis personatus

Agapornisul cu guler negru este ușor de deosebit prin masca sa facială neagră distinctivă, care contrastează puternic cu restul corpului verde intens și cu un guler galben pe piept. De asemenea, are un cioc roșu și un inel ocular alb clar. Nu are rozul facial specific Agapornisului cu fața de piersică.

Date rapide

Greutate medie:: 50-60 grame
Dieta principală:: Semințe
Tip de cuibărit:: Cavitar, cuib construit în fisuri stâncoase
Stare de conservare IUCN:: Neamenințată (Least Concern)
Comportament social:: Foarte social, trăiește în colonii

Curiozități

Femelele Agapornisului cu fața de piersică sunt unice printre papagali pentru că transportă materialul de cuib căptușit sub penele târtiței, un comportament fascinant de observat.
Aceste păsări sunt numite 'lovebirds' (păsări iubitoare) datorită legăturilor de pereche monogame puternice și a comportamentului lor afectuos, inclusiv curățarea reciprocă.
Au o inteligență remarcabilă și pot fi dresate să efectueze trucuri sau să imite anumite sunete, deși nu sunt cunoscute pentru vorbire ca alți papagali.
Variațiile de culoare (mutațiile) în rândul Agapornisului cu fața de piersică în captivitate sunt numeroase și impresionante, variind de la albastru la galben, alb și multe altele.
O populație sălbatică stabilită în Phoenix, Arizona, SUA, este remarcabilă nu doar pentru că a supraviețuit într-un mediu diferit, ci și pentru că este una dintre puținele populații naturalizate de papagali care se reproduc cu succes în America de Nord.

Clasificare științifică

Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordinul: Psittaciformes
Familia: Psittaculidae
Gen: Agapornis
Specie: Agapornis roseicollis

Explorează Agapornis cu fața de piersică

Identificare Cântec și chemări Habitat și răspândire Dieta Păsări similare

Identifică păsări oriunde

Gratuit pe iOS, Android și Web. Identificare prin foto și sunet, bază de date completă a speciilor și lista ta personală.

Descărcați peApp Store Obțineți peGoogle Play Continuați peWeb

Deschide în aplicație