Paraclitul cu guler

Despre specie

Paraclitul cu guler este o specie de papagal de mărime medie, recunoscută după penajul său predominant verde, coada lungă și, la masculi, gulerul distinctiv. Este o pasăre socială, adesea zgomotoasă, care s-a adaptat cu succes la diverse medii, inclusiv la mediile urbane, în afara arealului său nativ.

Mărime și longevitate

Lungime

40 - 43 cm (incluzând coada de până la 20-25 cm)

Anvergură

42 - 48 cm

Greutate

95 - 140 g

Longevitate

Până la 20-30 de ani în sălbăticie, chiar și mai mult în captivitate

Dieta

Frugivore, granivore și nectarivore. Consumă o varietate de fructe, semințe, nuci, boabe, muguri de plante, flori și nectar. Ocazional, pot consuma și insecte.

Caracteristici fizice

Penaj

Predominant verde strălucitor. Aripile au pene de zbor mai închise la culoare spre vârfuri. Abdomenul este de un verde mai deschis, iar partea inferioară a cozii este adesea gălbuie. Există, de asemenea, mutații de culoare, cum ar fi galben, albastru sau lutino, în populațiile introduse și în captivitate.

Formă cioc

Cioc puternic, curbat, roșu-aprins cu vârful negru la adulți. La juvenili, este de culoare roz-portocalie cu vârful negru.

Culoarea ochilor

Iris de culoare portocalie înconjurată de un inel orbital palid.

Culoarea picioarelor

Picioare gri-rozalii.

Trăsături distinctive

Coada lungă, subțire, care contribuie semnificativ la lungimea totală a păsării. Zbor direct și rapid, adesea în stoluri numeroase. Gulerul distinctiv la masculi.

Aspect juvenil

Juvenilii seamănă cu femelele, lipsindu-le gulerul negru și banda rozalie. Ciocul lor este de culoare mai deschisă, rozaliu-portocaliu, cu vârful negru, și au coada mai scurtă. Inelul orbital este, de asemenea, mai pal. Caracterele sexuale secundare (gulerul) apar complet la vârsta de 18-36 de luni.

Modificări sezoniere

Nu există schimbări sezoniere semnificative ale penajului.

Dimorfism sexual

Masculii adulți prezintă un guler negru clar definit, care se extinde de la cioc sub ochi și se continuă cu o bandă roz pe ceafă și pe părțile laterale ale gâtului. Femelele adulte nu au guler negru sau, dacă este prezent, este foarte slab vizibil, de o nuanță mai deschisă, gri-verzuie. De asemenea, banda roz de pe ceafă este absentă sau aproape absentă la femele. La masculi, adesea se observă o nuanță albăstruie pe penele din spatele capului și cefei.

Cum se identifică

1. 1

   Culoarea generală

   Verde strălucitor. Păsările izolate de mutație galbenă (lutino) sau albastră pot fi identificate prin forma corporală și vocalizări.

2. 2

   Gulerul (la masculi)

   Bandă neagră sub bărbie, extinzându-se în părți laterale, și o bandă roză pe ceafă/gât. Este cel mai distinctiv caracter pentru diferențirea sexelor.

3. 3

   Coada lungă

   Contribuie la o siluetă distinctivă, mai ales în zbor, unde pare o pasăre cu o coadă disproporționat de lungă.

4. 4

   Ciocul

   Roșu-aprins cu vârful negru la adulți. La juvenili este roz-portocaliu cu vârful negru.

5. 5

   Vocalizările

   Strigăte aspre, înalte, metalice, repetate "kree-kree-kree" sau "krak-krak", adesea emise în zbor sau în stoluri zgomotoase.

6. 6

   Comportamentul (social)

   Adesea observat în stoluri. Zbor rapid și direct. Hrănire agilă în arbori.

Habitat și răspândire

Biomi

Păduri deschise, savane, zone aride și semi-aride, terenuri agricole, parcuri urbane, grădini și suburbii. Preferă zonele cu arbori înalți, dar cu spații deschise pentru zbor.

Răspândire geografică

Areal nativ extins în Africa (din vestul Senegalului până în estul Etiopiei și sudul Ugandei) și Asia (din Pakistan până în Myanmar și sudul Chinei). Populații introduse și naturalizate se găsesc în numeroase țări din Europa (ex: Marea Britanie, Belgia, Olanda, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia), America de Nord (ex: Florida, California), Orientul Mijlociu și Japonia.

Interval altitudinal

De la nivelul mării până la aproximativ 2000-2500 de metri, în funcție de regiune.

Medii preferate

Zone cu disponibilitate de hrană abundentă (arbori fructiferi, semințe), resurse de apă și locuri sigure pentru cuibărit și adăpost. S-au adaptat remarcabil la mediile antropice.

Comportament

Timp de activitate

Diurnă. Cea mai activă dimineața devreme și seara târziu, când se deplasează între locurile de odihnă și cele de hrănire.

Obiceiuri alimentare

Se hrănesc în copaci și arbuști, dar și la sol. Formează stoluri mari, în special la locurile de hrănire și odihnă. Pot provoca daune semnificative culturilor agricole în zonele native și introduse. Sunt agili în căutarea hranei.

Comportament social

Extrem de sociabile, trăiesc în stoluri de la câțiva indivizi la sute sau chiar mii, în special în afara sezonului de reproducere. Aglomerațiile nocturne la locurile de dormit sunt adesea spectaculoase și zgomotoase. Prezintă o structură socială complexă.

Tipar de zbor

Zbor rapid și direct, adesea la înălțime, cu bătăi de aripi puternice și rapide. Stolurile mari sunt vizibile și audibile de la distanță. O siluetă distinctivă în zbor datorită cozii lungi.

Tipar de migrație

Specie în general sedentară în arealul său nativ și în majoritatea zonelor introduse. Pot efectua mișcări locale pentru a găsi surse de hrană sau locuri de iernat, mai ales la latitudini mai nordice.

Teritorialitate

În timpul sezonului de reproducere, perechile pot deveni teritoriale în jurul locului de cuibărit, dar în afara acestuia, sunt foarte tolerante și gregare.

Reproducere

Sezon de reproducere

Variază geografic. În Africa, din august până în noiembrie; în Asia, din decembrie până în martie/aprilie. În Europa, din martie până în iunie.

Obiceiuri de cuibărit

Monogami în timpul sezonului de reproducere. Cuibăresc în cavități din copaci (scorburi naturale sau create de alte specii), găuri în ziduri și, ocazional, în cuiburi artificiale. Nu adaugă material de cuibărit, depun ouăle direct pe lemnul putred sau pe substratul de la baza cavității. Pot intra în competiție cu specii native pentru locurile de cuibărit.

Mărimea ouatului

În mod tipic 3-4 ouă, dar poate varia între 2 și 6.

Descrierea oului

2-6 ouă albe, rotunde, netede și lucioase. Dimensiune tipică: aproximativ 30 x 24 mm.

Perioada de incubație

Aproximativ 22-24 de zile, incubate în principal de femelă.

Perioada de zburătăcire

Puii rămân în cuib aproximativ 7-8 săptămâni (49-56 de zile) de la eclozare. După părăsirea cuibului, sunt hrăniți de ambii părinți pentru încă câteva săptămâni.

Îngrijire parentală

Ambii părinți se ocupă de îngrijirea puilor, dar femela petrece mai mult timp în cuib. Masculul aduce hrană femelei în timpul incubației și ambilor pui după eclozare.

Unde se găsește

Sfaturi de teren

1. Urmăriți zgomotul. Vocalizările lor puternice și aspre sunt adesea primul indiciu al prezenței lor, mai ales când zboară în stoluri mari. Sunt păsări zgomotoase și atrag atenția.
2. Căutați în parcuri și grădini. În zonele urbane, acestea sunt locuri ideale pentru a-i observa, mai ales în copaci maturi, unde se hrănesc sau caută scorburi pentru cuibărit.
3. Observați la locurile de adunare. La răsărit și apus, stolurile se adună la locurile comune de dormit. Acestea pot fi amplasate în copaci înalți din parcuri sau suburbii și oferă ocazii excelente de observare.
4. Atenție la copacii fructiferi. În sezonul fructifer, acești papagali se pot aduna în număr mare în copacii cu fructe coapte, unde se hrănesc intens.

Specii similare

Date rapide

Greutate medie:

110 g

Viteză de zbor:

Până la 50-60 km/h

Origine:

Africa și Asia de Sud

Longevitate maximă în sălbăticie:

Aproximativ 30 de ani

Statut în Europa:

Specie invazivă introdusă

Curiozități

• Paraclitul cu guler este cel mai răspândit papagal din lume, atât în arealul său nativ, cât și ca specie introdusă.
• Este singura specie de papagal care se reproduce în mod regulat în Europa, stabilind populații naturalizate rezistente la climă.
• În unele orașe europene, populațiile de Paracliți cu guler au crescut exponențial, devenind un simbol local, dar și o preocupare ecologică din cauza competiției cu speciile native pentru locurile de cuibărit și resursele de hrană.
• Capacitatea lor de a imita sunete, deși nu la fel de pronunțată ca la alte specii de papagali, i-a făcut populari ca animale de companie, contribuind la evadarea și stabilirea de populații sălbatice.
• Există mai multe teorii privind originea populațiilor europene, inclusiv evadarea de la volierele transportate de marinari, de la colecții private sau chiar intenționat, ca parte a modei de a avea păsări exotice libere.

Clasificare științifică

Regn

Animalia

Încrengătură

Chordata

Clasă

Aves

Ordinul

Psittaciformes

Familia

Psittaculidae

Gen

Psittacula

Specie

Psittacula krameri

Explorează Paraclitul cu guler